România blochează plecarea moldovenilor la muncă în UE

UPDATE, 18.09.2020: Un răspuns despre regimul de tranzitare a teritoriului României a transmis și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, care menționează că moldovenii cu pașapoarte biometrice pot traversa frontiera doar dacă dețin o viză de tip D sau un permis de ședere pe termen lung în statele europene. Răspunsul este anexat mai jos.

Știrea inițială:

Autoritatea de frontieră din România blochează ilegal plecarea moldovenilor la muncă în țările UE, relatează Telegraph.md

Astfel, de câteva săptămâni Poliția de Frontieră Română nu permite tranzitul terestru cu autocarele. Aceștia motivează că solicitanții nu prezintă dovada acceptării în țara de destinație sau de către un alt stat pe care trebuie să-l tranziteze până în punctul final.

Citește și: Vlad Filat: „Maia Sandu a fost proiectul meu care mai apoi s-a unit cu Igor Dodon”

La solicitarea mai multor transportatori de pasageri din Moldova, Ambasada României la Chișinău răspunde că nu este în drept să intervină. Pe de altă parte, conducerea Poliției de Frontieră din România și-a rezervat dreptul să răspundă în termen de până la 30 de zile.

Totuși, în baza hotărârii oficiale a autorităților române, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini inclusiv a cetățenilor Republicii Moldova, apatrizilor, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, cu următoarele excepții: f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare. Decizia nu impune vreo limită sau careva documente solicitate acum absolut ilegal la frontiera moldo-română.

După decizia unilaterală a Poliției de Frontieră din România, mii de moldoveni s-au pomenit blocați în Moldova. Mai mult, aceștia nu se pot duce la muncă în UE nici prin Ucraina, după ce țara vecină a interzis în mod oficial tranzitul teritoriul său.

Urmare a blocării plecării moldovenilor la muncă în UE, inclusiv zeci de companii europene au rămas fără forța de muncă, unele fiind în așteptarea lucrătorilor sezonieri din țara noastră, având încheiate și contracte de angajare oficiale.

“Poliția de Frontieră Română nu-și schimbă poziția, iar Bucureștiul nu reacționează la strigătele de disperare din stânga Prutului. Basarabenii sunt dezamăgiți!”, ne-a declarat o pasageră întoarsă ilegal de la frontiera moldo-română.

Citește și: VIDEO // Consilierul PAS, Oleg Cernei, i-a cerut lui Igor Dodon să facă ceea ce n-a putut Maia Sandu

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share