Externe

România: Moțiunea de cenzură a PSD va fi contestată la Curtea Constituțională

Pinterest LinkedIn Tumblr

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat că va sesiza instanța în legătură cu un conflict juridic de natură constituțională pentru că Parlamentul a inițiat moțiunea de cenzură în sesiune extraordinară.

Șeful executivului a subliniat că sesizarea va fi depusă „fie în cursul zilei de azi (joi-n.r), fie în cursul zilei de mâine”, și a solicitat PSD să nu înainteze cu procedurile parlamentare până în momentul în care nu va veni decizia Curții Constituționale, transmite Europalibera.org.

Cum judecătorii CCR sunt în vacanță până în luna septembrie, practic premierul Orban cere amânarea votului asupra moțiunii de cenzură, care, în cazul în care este adoptată, duce la căderea cabinetului său.

„Este fără precedent, în 30 de ani, și aici gândiți-vă în ce hal de debandadă s-a ajuns, în ce hal de dezorientare se află acest partid, PSD, să ajungă să facă ce nu s-a făcut în 30 de ani. Să depui moțiune de cenzură în vacanța parlamentară… Până acum, toate moțiunile de cenzură care au fost depuse au fost în sesiunile parlamentare, nu în vacanța parlamentară”, a spus Orban care a atras atenția și asupra unui alt aspect, anume că, tot în premieră, procedura de desfășurare a unei moțiuni se întinde pe parcursul a două sesiuni.

loading...

Comments are closed.