România va sprijini în continuare Republica Moldova

România va sprijini în continuare Republica Moldova și va fi un partener apropiat în toate inițiativele menite să ajute la aprofundarea proceselor de reformă, la dezvoltarea şi modernizarea economiei, la sporirea bunăstării şi prosperității cetățenilor, la consolidarea stabilității şi securității.

“Asigurările le-am primit din partea ministrei Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, în cadrul unei întrevederi, care a avut loc la București.

Împreună cu omologul meu român am convenit să aprofundăm Parteneriatul Strategic bilateral şi să valorificăm plenar patrimoniul nostru identitar comun.

I-am mulțumit doamnei ministre Odobescu pentru deschiderea și reconfirmarea susținerii solide pe care o avem continuu din partea României. Pentru Republica Moldova ultimii ani au fost o oportunitate unică de a se transforma pozitiv și a avansa pe calea integrării europene. În acest proces, am beneficiat pe deplin de sprijinul diplomației române, care are un rol esențial în parcursul nostru european – lucru pentru care suntem extrem de recunoscători.

Am discutat cu doamna Odobescu și despre situația de securitate și implicațiile agresiunii ruse împotriva Ucrainei”, a declarat Popșoi, aflat într-o vizită de lucru la București.

”Eforturile de reformă ale Republicii Moldova sunt vizibile și apreciate. Autoritățile de la Chișinău au dovedit curaj și voință politică pentru abordarea directă a reformelor în unele domenii esențiale integrării în Uniunea Europeană. RM nu va fi niciodată singură, inclusiv la nivel european și internațional”, a spus ministrul Afacerilor Externe a României.

Total
0
Shares
Total
0
Share