Alte știri

Rusia a anunțat că va instala noi trupe militare la granița cu Europa

Pinterest LinkedIn Tumblr

Rusia va desfășura aproximativ 20 de noi formațiuni și unități militare în apropierea frontierelor sale occidentale până la sfârșitul anului, ca răspuns la acțiunile NATO, a declarat luni ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, potrivit Reuters.

„Acțiunile colegilor noștri occidentali distrug sistemul de securitate mondial și ne obligă să luăm contramăsuri adecvate”, a spus Șoigu, citat de agenția de știri Interfax.

Ministrul rus al Apărării spune că 20 de unități militare vor fi desfășurate la granița de vest a Rusiei.

„Aproximativ 20 de formațiuni și unități militare vor fi desfășurate în districtul militar de vest până la sfârșitul anului”, susține Serghei Șoigu.

Declarațiile sunt făcute de oficialul rus în contextul summitului Biden-Putin din 16 iunie, de la Geneva. Comentariile au venit la o zi după ce președintele SUA, Joe Biden, a declarat că îl va presa pe președintele rus Vladimir Putin să respecte drepturile omului.

„Americanii trebuie să presupună că o serie de semnale de la Moscova vor fi incomode pentru ei, inclusiv în zilele următoare”, a declarat Sergei Ryabkov, viceministrul de externe al Rusiei.

Luna trecută, Serghei Șoigu spunea că acțiunile întreprinse de Statele Unite și NATO în Europa „au contribuit la amenințarea militară crescută” pe continent. „Intenționăm să facem tot ce e necesar pentru a asigura securitatea frontierelor noastre”, spunea ministrul rus al Apărării.

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat, luni, că NATO este capabilă şi pregătită să îşi apere toţi aliaţii, la nevoie.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care în România are loc exerciţiul NATO Steadfast Defender 21. Adjunctul secretarului general al NATO a subliniat că acest exerciţiu este „plănuit de mult timp, nu e direcţionat împotriva nimănui şi este strict defensiv”. Totodată, a arătat el, „nu este doar un exemplu al forţei NATO, ci şi al transparenţei”.

Defășurarea masivă de trupe rusești din apropierea graniței cu Ucraina și din Crimeea ocupată de la mijlocul lui aprilie a generat îngrijorări mari, mai ales la Kiev, care s-a temut de o posibilă escaladare a conflictului din estul țării sau de o invazie rusească în sprijinul separatiștilor pro-ruși din regiune.

La momentul de apogeu al mișcărilor ruse la granița cu Ucraina, secretarul general al NATO spunea că „Rusia trebuie să pună capăt acestei consolidări militare în interioriul și în jurul Ucrainei, să renunțe la provocări și să reducă imediat numărul de militari”.

Sursa: Digi24

loading...

Comments are closed.