Rusia a trimis sute de agenţi paramilitari în Venezuela pentru apărarea lui Nicolas Maduro!

sua rusia , criza in venezuela , Juan Guaidó Nicolás Maduro

Rusia a trimis sute de agenţi ai unor firme de securitate private pentru a-i asigura protecţia preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, contestat de Statele Unite în contextul crizei politice grave, transmite Reuters. Agenţi paramilitari care efectuează misiuni secrete pentru Rusia au ajuns în Venezuela în ultimele zile pentru a consolida dispozitivul de securitate al preşedintelui Nicolas Maduro în contextul protestelor opoziţiei susţinute de Statele Unite.

Moscova a trimis aproximativ 400 de agenţi paramilitari în Venezuela. Alte surse afirmă că sunt grupuri mai mici. Agenţii de securitate fac parte din Grupul Wagner, format din foşti militari care au luptat clandestin pentru susţinerea trupelor ruse în Ucraina şi în Siria. Grupul Wagner nu a comentat informaţiile.
 
Ministerul rus al Apărării şi Ministerul Informaţiilor din Venezuela nu au făcut niciun comentariu pe această temă. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat: “Nu avem astfel de informaţii”.
 
Combatanţii paramilitari ar fi ajuns în Venezuela la bordul unor avioane ruse care au făcut escală în Cuba.
Criza din Venezuela, Trump nu exclude o intervenție militară, Reacție furioasă a Rusiei putin, geopolitica secolul 21, america de sudAdministraţia Vladimir Putin a anunţat că îl consideră pe Nicolas Maduro preşedintele legitim al Venezuelei. Kremlinul a avertizat Statele Unite că ingerinţele în Venezuela sunt “inacceptabile”, catalogând drept “extrem de periculoase” declaraţiile oficialilor americani privind o posibilă intervenţie militară. Rusia a acuzat Statele Unite că susţin protestele care au generat de câţiva ani o criză politică gravă în Venezuela. China, Turcia, Siria şi Iranul au exprimat susţinere pentru regimul Nicolas Maduro.
 
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat miercuri după-amiază preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.
putin, trump, sua rusiaÎn decembrie 2018, preşedintele venezuelan, Nicolas Maduro, a declarat că John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, coordonează un plan al Statelor Unite de invadare a Venezuelei. Relaţiile Venezuelei cu Statele Unite sunt tensionate de mulţi ani.
 
Avioane militare din Venezuela şi Rusia au efectuat în decembrie 2018 manevre comune pentru apărarea naţiunii sud-americane, în contextul în care Administraţia de la Caracas denunţă frecvent planuri de atacuri ale Statelor Unite. Aproximativ 100 de piloţi militari ruşi au sosit luni în Venezuela pentru participarea la manevrele aeriene comune. Două bombardiere supersonice ruse Tupolev TU-160 au aterizat pe Aeroportul Maiquetia, situat în apropiere de Caracas, după ce au parcurs peste 10.000 de kilometri din Rusia spre Venezuela.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share