Rusia: Ce-i așteaptă pe „agenții străini” 

moscova federatia rusa putin

Parlamentul de la Moscova a adoptat noua lege prin care și organizațiile media străine pot fi obligate să se înscrie ca „agenți străini”. Decizia cine trebuie să facă acest pas va fi luată de Ministerul Justiției. Ministerul a avertizat cel puțin trei servicii de știri ale postului de radio Europa Liberă/Libertatea (Svoboda) că ar putea fi vizate de noua lege. Cu ce consecințe?

Organizația internațională Amnesty International (AI) susține că noua lege adoptată de Duma de stat este „represivă”, iar într-un interviu cu Europa Liberă directorul adjunct pentru Europa și Asia centrală, Denis Krivoșeev, explică: „Este o lege care are ca țintă puținele organizații media independente, care mai sunt active în Rusia. Unele sunt străine, altele au fost la bază rusești dar au fost obligate să plece din țară, pentru a evita șicanele autorităților. Este o lege care limitează mediile de informare”.

Prin noua lege, informațiile produse de aceste companii media primesc eticheta de „produse de un agent străin”, fiind astfel discreditate din plecare. O metodă care a fost deja testată, cu succes, pe organizațiile neguvernamentale, încă din 2012, reamintește reprezentantul AI.

S-a limitat mult posibilitatea mediilor independente de a transmite, de a ajunge la publicul larg. Se pare că autoritățile ruse nu vor decât un singur mesaj, pe care sa-l controleze. Iar dacă apar medii alternative, sau platforme alternative de comunicare, autoritățile intervin și le închid. Iar noua lege este încă un pas, un pas mare, în aceeași direcție.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share