Rusia și Bulgaria își expulzează reciproc diplomaţii, după ce Sofia a acuzat Moscova de spionaj militar

Rusia a declarat luni persona non grata doi diplomaţi bulgari aflaţi la post la Moscova, într-un răspuns simetric la expulzarea de către Bulgaria, luna trecută,  a doi diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj, relatează agenţiile de presă Reuters şi RIA Novosti, potrivit Agerpres.

„Acest pas este o măsură ‘în oglindă’ la decizia neîntemeiată luată de autorităţile bulgare de a expulza doi adjuncţi ai şefului Misiunii comerciale a Federaţiei Ruse din Sofia în septembrie a.c.”, arată documentul.

La sfârşitul lunii septembrie, guvernul bulgar a declarat persona non grata doi diplomaţi ruşi pe care Parchetul de la Sofia îi acuzase de spionaj militar în ultimii patru ani, deşi nu a putut declanşa proceduri în justiţie împotriva celor doi din cauza imunităţii diplomatice de care beneficiau.

Obiectivul lor, conform parchetului bulgar, era de a furniza informaţii confidenţiale Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU).

Diplomaţia rusă a denunţat o ‘tentativă de a submina’ relaţiile bilaterale dintre Sofia şi Moscova.

Val de expulzări în Europa

În mod tradiţional Bulgaria, ţară membră a NATO din 2004 şi a Uniunii Europene din 2007, întreţine relaţii politice şi economice strânse cu Rusia, dar cazurile de spionaj implicând cetăţeni ruşi s-au înmulţit în ultimul timp.

În octombrie 2019, Sofia a expulzat un diplomat rus sub acuzaţia de spionaj. În ianuarie 2020, un al doilea diplomat a fost trimis la Moscova împreună cu un angajat al Ambasadei Rusiei la Sofia.

Cazuri similare s-au înregistrat în Europa în ultimele luni pe fondul tensiunilor ruso-occidentale în creştere.

În această vară, mai mulţi diplomaţi ruşi la post în Slovacia, Norvegia şi Austria au fost expulzaţi în urma unor acuzaţii de spionaj sau de asasinat la comandă.

De fiecare dată, Moscova a răspuns prin expulzări simetrice.

În iunie, Moscova a expulzat doi diplomaţi cehi, după cea a doi diplomaţi ruşi pe fondul unor planuri de otrăvire a unor politicieni de la Praga.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share