Ruslan Codreanu dă asigurări: „Nu suntem de-ai lui Plahotniuc”

Nu-l reprezintă pe Vladimir Plahotniuc și au de gând să susțină populația, nu s-o divizeze. Liderul cele mai proaspete formațiuni politice de pa scena politică de la Chișinău, Ruslan Codreanu, a declarat, în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8 că publicul țintă al noului partid sunt alegătorii indeciși.

„Eu nu cred în șansa alegerilor anticipate. Ca formaține noi mai mult vrem să ne axăm pe partea de indeciși. Nu suntem de-ai lui Plahotniuc. Din 2015 am fost în Consiliul Municipal, noi nu am venit să divizăm, dar să susținem. Desigur nu mă așteptam să fiu aplaudat, bine că nu au spus că suntem de-ai lui Dodon”, a declarat Codreanu.

Fostul primar interimar a precizat că, deocamdată, formațiunea pe care a lansat-o nu dispune de prea multe resurse financiare:

„Ne vom baza pe donații. Acum căutăm oameni care se pricep la crowdfunding. Eu nu știu încă ce este asta, dar sper că o să meargă.Noi tot timpul am vorbit despre ideologii. Dor noi personal nu avem ideologii și doctrine, noi vrem să rezolvăm problemele oamenilor, să stopăm tăierile de păduri, să creștem calitatea educației”.

Fostul primar interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a anunțat ăe 21 ianuarie că își creează partid politic. În cadrul unei conferințe de presă el a declarat că urmează să constituie grupul de inițiativă pentru a porni procesul de creare a inițiativei politice. Printre membrii echipei sale se numără și medicul pediatru Mihai Stratulat, dar și alți tineri.

Ruslan Codreanu a deținut funcția de primar interimar al capitalei și a fost eliberat la 4 iulie 2019, cu voturile a 36 de consilieri din Partidul Liberal, Partidul Socialiștilor, Partidul Nostru, un consilier al Partidului Popular European și patru neafiliați.

sursa: Agora.md

Citește și: VIDEO // Alexandru Slusari nu consideră că declarația propusă de Maia Sandu ar avea vreo valoare juridică

Total
0
Shares
 
Total
0
Share