Actual

Ruslan Mihalevschi este candidatul Președinției la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a propus astăzi candidatura jurnalistului Ruslan Mihalevschi la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului, din partea instituției prezidențiale. Demersul a fost expediat Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului.

Ruslan Mihalevschi este redactor-șef al ziarului „SP” din Bălți, unde activează de circa 20 de ani. De asemenea, el colaborează cu organizațiile din domeniul jurnalismului din Republica Moldova, în calitate de expert media, și a participat la elaborarea mai multor studii despre starea presei din țara noastră, inclusiv a celei din regiunea transnistreană.

Consiliul Audiovizualului este constituit din șapte membri, desemnați pentru un mandat de șase ani: trei sunt propuși de către fracțiunile parlamentare, doi – de organizațiile societății civile, unul – de Președinție și unul – de Guvern.

loading...

Comments are closed.