Social

Salarii mai mari pentru unii angajați implicați în realizarea sarcinilor privind aderare Moldovei la UE

Pinterest LinkedIn Tumblr

Pentru implicarea nemijlocită în realizarea sarcinilor prioritare în contextul implementării cerințelor de aderare la Uniunea Europeană, angajații din cadrul autorităților publice vor beneficia de un spor suplimentar la salariu. Prevederea se regăsește în proiectul de modificare a Legii privind sistemul unitar de salarizare, aprobat astăzi de Guvern.

Mărimea sporului va fi de până la 75% din salariul de bază. Cuantumul exact va fi stabilit de conducătorul autorității publice.

La fel, vor fi majorate clasele de salarizare a asistentului social și a asistentului parental profesionist, cu studii profesional-tehnice, a cadrului didactic de sprijin, logopedului, pedagogului, psihologului și psihopedagogului special. Modificarea se propune în vederea implicării acestor angajați în acordarea asistenței sociale persoanelor în contextul vulnerabilității energetice.

Totodată, s-a aprobat majorarea claselor de salarizare a consilierului pentru soluționarea contestațiilor din cadrul Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, expertului judiciar și șefului de laborator din cadrul Centrului Național de Expertize Judiciare, dar și șoferilor angajați de Baza auto a Cancelariei de Stat. Modificările sunt necesare pentru asigurarea unui nivel salarial corespunzător responsabilităților.

Noile reguli de salarizare vor intra în vigoare din 1 septembrie. În acest sens, din bugetul de stat urmează să fie făcute cheltuieli de 9 milioane lei în 2022 și circa 35,9 milioane lei anul viitor.

Această modificare a Legii nu presupune revizuirea integrală a acesteia, ci doar anumite ajustări. Ministerul Finanțelor lucrează la îmbunătățirea Legii nr. 270/2018, care va intra în vigoare anul viitor.

loading...

Comments are closed.