Șalaru: PUN cere excluderea candidatului Ion Ceban din cursa electorală

PUN cere excluderea candidatului Ion Ceban din cursa electorală, basescu salaru codreanu

Partidul Unității Naționale a depus o contestație la Comisia Electorală Centrală prin care reclamă mai multe încălcări ale Legislației electorale de către PSRM și cere astfel anularea înregistrării candidatului Ion Ceban în cursa pentru funcția de primar al Chișinăului. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă de către președintele executiv al PUN, Anatol Șalaru, scrie deschide.md.

Șalaru susține că PSRM, în raportul financiar pentru alegerile electorale din R. Moldova publicat de CEC, la secțiunea panouri electorale indică cheltuieli în valoare de 160 473 de lei. Potrivit lui, suspiciunile au apărut atunci când a comparat suma indicată de PSRM cu cea cheltuită de către PUN pentru panourile electorale.

„Pentru 14 panouri electorale, PUN a cheltuit suma de 215 mii de lei, iar PSRM are peste 100 de panouri publicitare în Chișinău și Bălți și indică suma de doar 160 473 de lei”, a spus Șalaru.

Acesta susține că este imposibil ca PSRM să fi putut achita pentru peste 100 de panouri publicitare suma de 160 473 de lei.

Menționăm că la alegerile de duminică PUN a înaintat candidatura lui Constantin Codreanu, un tânăr politician care promovează ideea unirii Moldovei cu România.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share