Externe

Salvare ca-n filme. Trei marinari au fost descoperiți pe o insulă pustie după ce au scris SOS pe nisip

Pinterest LinkedIn Tumblr

Trei marinari dați dispăruți au fost descoperiți pe o insulă pustie din Oceanul Pacific datorită mesajului SOS scris în nisip, potrivit CNN. Cei trei marinari se îndreptau spre insula Pollap, însă ambarcațiunea lor a rămas fără combustibil, ajungând astfel pe insula Pikelot aflată la 190 de kilometri distanță de destinația lor, potrivit autorităților australiene.

Mesajul celor trei marinari din Statele Federate ale Microneziei a fost observat prima dată de echipajul unui avion american de realimentare, după o căutare de trei ore.

„Ne pregăteam să încheiem căutările. Ne-am întors pentru a evita ploaia, când am observat o insulă și am decis să o cercetăm. Atunci am văzut și mesajul SOS și o barcă, pe plajă. Am chemat Marina australiană care a intervenit cu două elicoptere”, a declarat pilotul Jason Palmeira-Yen.

Misiunea de salvare s-a desfășurat în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus. În cele din urmă, marinarii s-au întors în siguranță în Micronezia.

„Sunt mândru de profesionalismul tuturor celor implicați în misiune, întrucât ne îndeplinim obligația de a veghea la siguranța vieții pe mare oriunde am fi în lume”, a declarat Terry Morrison, coordonatorul misiunii de salvare.

loading...

Comments are closed.