Social

Salvatorii IGSU continuă măsurile de prevenire contra COVID-19

Pinterest LinkedIn Tumblr

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI continuă măsurile de prevenire contra COVID-19 în raioanele din țară.

Pe parcursul ultimei săptămâni, angajații IGSU au patrulat 18 localități din raioanele Soroca, Călărași, Căușeni și Florești. Salvatorii au difuzat mesajele sonore de prevenire pentru cetățeni îndemnându-i să poarte măști de protecție în spații închise printre care transportul public, centrele comerciale, farmacii și instituții.

Persoanele au fost rugate să se spele cât mai des pe mâni și să acopere nasul și gura când strănută. Totodată, este indicat ca oamenii să evite aglomerațiile și să păstreze distanța socială de minim un metru.

În activitatea de prevenire au fost antrenați 11 angajați din cadrul IGSU cu 6 unități de tehnică. Pompierii au împărțit pliante informative oamenilor din localitățile vizitate. Totodată salvatorii au difuzat  mesaje prin sistemele sonore conectate la autospecialele de intervenție.

Campania lansată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu genericul „Ai grijă, oprește răspândirea COVID -19, salvează vieți” va continua și în alte localități din țară.

Aceasta  este susținută de IGSU alături de subdiviziunile MAI având drept scop prevenirea riscului infectării oamenilor cu noul tip de Coronavirus.

loading...

Comments are closed.