Sandu a avut o întrevedere cu comisarul european pentru Afaceri Interne

Maia Sandu s-a întâlnit, astăzi, cu Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne, însoțită de o delegație de oficiali europeni.

În cadrul întrevederii oficialitățile au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, provocările actuale de securitate și migrație cu care se confruntă țara noastră dar și despre riscurile la adresa securității statului.

Sandu și-a manifestat recunoștința pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Totodată, ea i-a mulțumit comisarului european pentru susținerea Republicii Moldova la gestionarea fluxului de refugiați ucraineni, odată cu declanșarea războiului în țara vecină. Sandu a subliniat importanța susținerii în continuare a Ucrainei și a precizat că Republica Moldova se pregătește să livreze un nou pachet umanitar țării vecine.

În același timp, Sandu și-a reafirmat angajamentul de a continua reformele pentru a avansa pe calea integrării europene.

Total
0
Shares
Total
0
Share