Șase la sută din populația Republicii Moldova a fost vaccinată anti COVID-19

Până în prezent, în Republica Moldova au fost imunizate împotriva COVID-19 253.310 persoane, ceea ce constituie 6,03 la sută din populația țării. Astăzi s-a decis declanșarea totală a etapei trei de vaccinare a populației împotriva COVID-19, comunică Moldpres.

Potrivit conducerii Agenției Naționale de Sănătate Publică, până în prezent, în țară au ajuns 785.770 de doze de vaccin, dintre care 24570 Pfizer/BioNTech, 152 mii de Sinopharm, 367200 Astra Zeneca, 142 de mii de Sputnik V și 100 de mii de doze Sinovac. Mai mult de 60% din vaccinuri au fost deja repartizate în teritoriu.

Conform surse citate, țara noastră este asigurată cu ser împotriva COVID-19 pentru o lună și jumătate.

Până astăzi, cu prima doză de vaccin au fost imunizate peste 200 mii de persoane, iar rapelul a fost administrat la 34306. Acoperirea vaccinală printre personalul medical este de peste 80 la sută.

De asemenea, din totalul persoanelor imunizate împotriva COVID-19, aproape 1300 au prezentat reacții adverse moderate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share