Satul European: 477 de primării au semnat contractele de finanțare pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală

477 de primării au semnat contractele de finanțare pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală, în cadrul Programului Național „Satul European”. Valoarea totală a proiectelor este de circa 2 miliarde de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, bugetele APL, dar și alte surse permise de lege, pentru anii 2022-2023.

Până în prezent, 219 de primării au lansat deja și procedurile de achiziții publice, ceea ce la va permite demararea lucrărilor tehnice pe șantier. Din cele 477 proiecte, 53 reprezintă o continuare a proiectelor finanțate anterior din alte fonduri.

În etapa următoare, ONDRL va determina statutul proiectelor de dezvoltare locală și va efectua o estimare a valorificării mijloacelor financiare pentru implementarea proiectelor până la finele anului 2022.

Precizăm că din totalul celor 492 de proiecte selectate în cadrul Programului Național „Satul European”, doar 477 au semnat contractele de finanțare pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală. Din cele 15 rămase, pentru 10 proiecte, ONDRL a acceptat extinderea perioadei de semnare a contractelor de finanțare: (Rădenii Vechi/Ungheni, Alexanderfield/ Cahul; Zaim/Căușeni, Onești/Strășeni, Măgurele/Ungheni, Cișmicioi/UTAG, Nimireni/Ialoveni, Milești/Nisporeni, Tomai/Leova, Covurlui/Leova).

Pentru 2 proiecte a fost suspendată finanțarea, ca urmare a constatărilor de neîncadrare în criteriile de eligibilitate pentru finanțare a obiectivelor de intervenție propuse de APL ( Valea Perjei/Taraclia, Gotești/Cantemir). Iar alte 3 proiecte sunt în proceduri administrative de clarificare privind cuantumurile alocațiilor financiare ( Nișcani/Călărași, Cărpineni/Hîncești, Cărpineni/Hîncești).

Total
0
Shares
 
Total
0
Share