Social

Scafandrierii IGSU au reluat lucrările de căutare subacvatică pentru a găsi corpul minorei de 12 ani care s-ar fi înecat în râul Nistru

Pinterest LinkedIn Tumblr

În dimineața zilei de 26 februarie, scafandrierii IGSU au reluat lucrările de căutare subacvatică  pentru a găsi corpul minorei de 12 ani care s-ar fi înecat în râul Nistru în localitatea Speia, raionul Anenii Noi.

Lucrările au fost suspendate pe timp de noapte odată cu lăsarea întunericului, întrucât condițiile nocturne nu permit realizarea acestora.

Pe parcursul zilei de azi, o echipă de 8 salvatori echipați cu scanerul specializat pentru depistarea persoanelor vor cerceta în continuare apele râului Nistru pe o distanță extinsă de la locul unde s-ar fi înecat minora la adâncimea de 12 m.

Timp de 4 zile, misiunea salvatorilor se desfășoară în condiții dificile, cum ar fi curenții puternici de apă, vizibilitatea redusă, precum și depunerile de gheață.

Pe parcursul zilei de ieri, salvatorii și scafandrii din cadrul Direcției regionale căutare salvare nr.1 și  salvatorii subdiviziunii din Anenii Noi au efectuat lucrări subacvatice fiind cercetată adâncimea râului de 12 metri pe o suprafața de 150 mii metri pătrați.

Potrivit informației IGSU, minora în vârstă de 12 ani s-ar fi înecat pe 23 februarie în timp ce se afla pe gheața subțire a râului Nistru, din apropierea satului Speia. Circumstanțele cazului sunt investigate de organele de drept.

loading...

Comments are closed.