Schema prin care au ajuns aproape jumătate de milion de lire sterline la Luca Filat

Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a ridicat în 2019 de la Luca Filat aproape 458 000 de lire sterline din trei conturi bancare ale HSBC, informează Anticoruptie.md

Demersul agenției a fost aprobat de Curtea de magistrați din Londra, un tribunal din capitala Marii Britanii.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Combatere a Criminalităţii Organizate, Luca Filat a primit multiple plăți în numerar pe cele trei conturi prin intermediul Hawala, un sistem informal de transfer bancar.

Luca Filat a încercat să convingă fără succes autoritățile că aceste plăți din Irak, Turcia și Insulele Cayman, inclusiv împrumuturi în numerar de 5,5 milioane de dolari de la o companie irakiană, au fost cadouri de la prieteni.

Hawala sau hewala este un sistem popular și informal de transfer de valori bazat, nu pe circulația numerarului sau pe transferurile telegrafice sau de rețea computerizată între bănci, ci pe activitatea și onoarea unei rețele uriașe de brokeri de bani (cunoscuți sub numele de hawaladari).

Hawaladarii sunt răspândiți în întreaga lume, în primul rând în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Cornul Africii și Subcontinentul Indian, care operează în afara sau în paralel cu sistemele bancare tradiționale, financiare și sistemele de remitență.

Agenţia a constatat că viața extravagantă a lui Luca Filat este întreținută de depozitele mari de peste mări ale unor companii conectate la tatăl său, fostul premier Vlad Filat.

Anterior portalul Anticoruptie.md a scris, citând autoritățile britanice, că Filat junior trăia o viață de lux, plătind aproape 200 000 de lire sterline (257 000 USD) pe un Bentley, alte 400 000 de lire sterline (515 000 de dolari) pentru chiria unui apartament situat pe una dintre cele mai scumpe străzi din Londra și 50 000 de lire sterline (64 000 USD) pentru un colier.

În cadrul unui interviu acordat pentru ProTV, Vlad Filat a spus că acești bani nu au legătură cu el și cu Republica Moldova.

„Nu pot să vă răspund de unde și cum provin. Eu nu știu care sunt activitățile lui, pentru că nu comunicăm”, a spus el.

Cele 458 000 de lire sterline, aproximativ 11,5 milioane de lei, confiscate de autoritățile britanice de la Luca Filat, fiul fostului premier Vlad Filat, vor fi direcționate către Agenția Națională de Asistență Socială pentru finanțarea de serviciului de asistent social pentru persoanele cu dizabilități severe.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share