Scriitorul Vladimir Beşleagă a fost distins cu titlul Meritul Cultural al Filialei Cluj a Academiei Române

Filiala Cluj a Academiei Române i-a conferit miercuri titlul Meritul Cultural scriitorului Vladimir Beşleagă.

Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române şi directorul Institutului de Istorie “George Bariţiu” a menționat, în cadrul evenimentului festiv, că lui Vladimir Beşleagă i se acordă Medalia şi diploma Distincţia culturală pentru opera sa impresionantă pusă în slujba propăşirii culturale a naţiunii române”.

Vladimir Beşleagă, 92 de ani, este eseist, jurnalist, prozator, scriitor şi traducător din Republica Moldova. El n-a putut să fie prezent la eveniment, dar a transmis un scurt mesaj video în care a mulțumit pentru distincţia acordată.

“Ţin să mulţumesc filialei Cluj a Academiei Române şi personal domnului academician Doru Pamfil, domnului profesor Ioan Bolovan, domnului doctor Varga Attila. Mulţumesc cu recunoştinţă pentru distincţia care mi-a fost acordată. Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că am un loc aparte pentru oraşul Cluj-Napoca, care este inima Transilvaniei şi care îmi trezeşte în minte foarte multe amintiri frumoase din viaţa lungă pe care am trăit-o pe lumea aceasta”, a spus Vladimir Beşleagă.

La Cluj-Napoca are loc, în perioada septembrie-noiembrie, şirul de manifestări Zilele Academice Clujene, aflat acum la a 36-a ediţie, care cuprinde simpozioane, conferinţe, prezentări ale revistelor institutelor, colocvii şi ateliere, în format fizic şi hibrid, care facilitează schimbul de experienţă între peste trei sute de participanţi – cercetători şi specialişti din mediul universitar naţional şi internaţional.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share