Se întâmplă în Moldova! Membri ai societății civile au amenințat și șantajat o companie sociologică

doru petruti, bop 2017, sondaje moldova

În Republica Moldova societatea civilă în loc să fie solidară, se pare că se află pe baricade, la fel ca partidele politice. Recent compania sociologică IMAS a publicat un sondaj de opinie cu referire la percepția cetățenilor moldoveni vizavi de poblemele socio-politice din Republica Moldova. Ulterior [imas] a fost supusă unor acțiuni de șantaj din partea unor ONG-uri, care la fel se ocupă ce efectuarea sondajelor. Într-un comunicat  publicat azi de [imas], directorul general Doru Petruți explică situația.

“În acest an, au fost publicate trei sondaje sub brandul [imas] în lunile mai, iulie și decembrie; comanditarul acestora a fost Partidul Democrat din Moldova, iar această informație a fost făcută publică, spre surprinderea multora. Este un contract amplu de cercetare ce respectă legislația Republicii Moldova, contract ce presupune inclusiv plata tuturor taxelor și impozitelor aferente”, se spune în comunicat.

Petruți reamintește că [imas] este cea mai experimentată companie de cercetare, cu peste 17 ani de activitate în Republica Moldova și 25 de ani în România. Avem o infrastructură ultra-modernă și foarte puternică: zeci de computere la sediul central din Chișinău, peste 300 tablete, 11 automobile proprii și multe altele închiriate. Zeci de angajați full-time și peste 500 de persoane care au fost angajate și plătite pe parcursul acestui an. Suntem singura companie de cercetare din Republica Moldova care verifică 100% din chestionarele aplicate prin modalități extrem de sofisticate. Peste 70% din cifra lor de afaceri este asigurată de companii și organizații străine.

“Stimați reprezentanți ai societății civile, nu trebuie să vă ascundeți în spatele unor acțiuni de gherilă ce au la bază șantaj și amenințări cu scrisori de denigrare privind activitatea companiei [imas]. ONG-urile care vor renunța la cooperarea cu noi pe baza acestui tip de abordare sunt parteneri care sunt rugați să întrerupă orice colaborare cu noi încă de pe acum. Nu mai încercați să ne cenzurați activitatea pentru că ați văzut că nu plecăm nicăieri, în ciuda celor 17 ani de activitate presărați cu presiuni. Nu ne mai propuneți diverse târguri sau beneficii colaterale pentru că ele vor fi întotdeauna refuzate. Nu ne mai chemați la întâlniri de mediere și licitații fictive pentru că ați observat că [imas] nu răspunde unor astfel de invitații. Să știți că înțelegem și știm tot ce ați pregătit la adresa noastră; cu riscul de a pierde anumiți clienți ce ar putea fi impresionați de astfel de demersuri murdare, compania [imas] va merge mai departe, așa cum de altfel o face de 17 ani pe această piață. Am trecut peste situații mult mai dure când politicieni cu greutate ne-au amenințat că vom răspunde penal pentru activitatea noastră, că ne vor închide compania sau expulza din țară când vor veni ei la putere. [imas] condamnă toate aceste abordări care nu au nimic în legătură cu practicile democratice. Declarăm cu toată hotărârea că nu acceptăm nici un fel de ingerință în modul în care ne desfășurăm activitatea și în modul în care vom continua să ne onorăm contractele”, declară Doru Petruți.

Așadar, IMAS roagă respectivele ONG-uri care fac preciuni să desemneze unul sau mai mulți reprezentanți ai societății civile care să lucreze în strânsă legătură cu ei la elaborarea studiului cantitativ și calitativ privind percepțiile cetățenilor asupra societății civile.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share