Curtea de Apel a admis recursul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) şi a aplicat sechestru pe bunuri dobândite pe cale criminală, în valoare de şase milioane lei.
Admiterea solicitării procurorilor PCCOCS vine după ce, în septembrie curent, Judecătoria Chişinău a respins un demers al procurorilor de aplicare a sechestrului pe bunuri în valoare de şase milioane lei. Prin urmare, refuzul instanţei de judecată a determinat necesitatea declanşării căilor de atac.
Amintim că mijloacele financiare asupra cărora Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a refuzat aplicarea sechestrului au fost dobândite din infracţiuni conexe traficului de fiinţe umane. Mai mult decât atât, în încercarea persoanelor implicate de a atribui un caracter licit al veniturilor, aceştia au comis şi infracţiunea de spălare a banilor.
Suma de bani asupra căreia procurorii PCCOCS au solicitat aplicarea sechestrului a fost transferată din Cipru, pentru pretinse servicii IT, care ar fi fost prestate de către o companie din Republica Moldova.