Secretarul de stat Maxim Popov și primarii din raionul Criuleni au discutat despre proiectele de mediu finanțate din Fondul Ecologic Național

Secretarul de Stat Maxim Popov a efectuat o vizită de lucru în raionul Criuleni pentru a discuta cu autoritățile locale despre proiectele de mediu finanțate din Fondul Ecologic Național. În cadrul dialogului au fost evaluate activitățile și măsurile întreprinse de autoritățile publice locale în procesul de implementare a proiectelor, au fost nominalizate proiectele ce necesită finanțare pentru următoarele etape de implementare, precum și au fost stabiliți următorii pași pentru raționalizarea utilizării mijloacelor financiare alocate din FEN.

„Printre prioritățile de bază pe care trebuie să ni le asumăm în această perioadă este să distribuim eficient resursele financiare pentru soluționarea problemelor de mediu. Vor fi finanțate proiectele ce parcurg ultima fază de implementare și cele ce sunt destinate aprovizionării cu apă potabilă și canalizare a localităților, întrucât fac parte din obiectivele strategice ale Guvernului. Mizăm pe implicarea tuturor primarilor și pe o colaborare productivă pentru asigurarea unui management funcțional. În vederea îmbunătățirii activității FEN și asigurării utilizării eficiente a resurselor financiare, va fi aprobat un nou Regulament de administrare a Fondului, fapt ce va facilita comunicarea interinstituțională și va spori etapele de evaluare și monitorizare a proiectelor”, a declarat Maxim Popov.

Președintele raionului Criuleni, Pavel Spînu, împreună cu reprezentanții autorităților publice locale au comunicat despre dificultățile întâmpinate în procesul de organizare și coordonare a proiectelor de mediu, despre noile angajamente asumate privind consolidarea capacităților instituționale și despre rezultatele înregistrate până în prezent.

Totodată, la ședință s-a discutat și despre alte probleme de mediu, fiind semnalate de către primari o serie de abateri în sectorul forestier. În acest sens, s-au analizat mai multe instrumente de asigurare  a transparenței și eficienței utilizării resurselor silvice.

Citește și: Lucrările de demolare a clădirii avariate de la Otaci continuă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share