Ședință la Parlament despre regiunea transnistreană, teritoriu ocupat de către Federația Rusă

Membrii Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova s-au întrunit, astăzi, într-o nouă ședință. Ședința a fost prezidată de președintele Comisiei speciale, deputatul Roman Roșca.

La discuții au participat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, conducerea Biroului politici de reintegrare, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernățeanu, precum și reprezentanți ai mai multor instituții implicate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Discuțiile au vizat mai multe subiecte de actualitate, printre care restabilirea funcționării mecanismului de eliberare a numerelor de înmatriculare ale Republicii Moldova de tip neutru, măsurile care urmează a fi întreprinse cu scopul de a susține fermierii din raionul Dubăsari, care dețin sau prelucrează terenuri agricole amplasate după traseul național M4 Râbnița – Tiraspol, precum și alte subiecte de actualitate care vizează realizarea politicilor de reintegrare a Republicii Moldova.

Comisia parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova a fost creată în 2021, la propunerea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Obiectivul ei este de a monitoriza și de a evalua situația privind politicile de reintegrare și de a elabora propuneri și recomandări care ar permite redobândirea încrederii și apropierea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

În martie 2022, APCE a votat un amendament prin care recunoaște oficial că „Federația Rusă a ocupat regiunea transnistreană a R. Moldova”.

Total
0
Shares
Total
0
Share