Șeful Moldova Gaz anunță ieftinirea gazului pentru consumatorii finali

Prezentând unele informații despre formarea prețului pentru gazele naturale, Directorul general al Moldova Gaz a anunțat și unele prognoze ce țin de prețul pentru consumatorii finali, valabil începând cu trimestrul III și IV a anului 2020, transmite Telegraph.md

Potrivit lui Vadim Ceban, Director general al Moldova Gaz, potrivit contractului actual cu „Gazprom” și reieșind din formula de stabilire a prețului de achiziție, în trimestrele III și IV se prognozează o scădere substanțială a prețului la gazele naturale importate în Moldova.

Conform procedurilor de formare a prețurilor finale, este clar faptul că sumele de pe facturile pentru consumul de gaze naturale în condiții casnice vor fi mai mici, în ultimele trimestre ale anului curent.

În prezent, în structura tarifului final ponderea prețului de achiziție a gazelor naturale este de 71%, iar restul cheltuielilor cuprind costul de transport, distribuție și furnizare a gazelor naturale. Aceste informații sunt, din această lună, și pe facturile care ajung la fiecare client al Moldova Gaz.

Amintim că despre reducerea prețului pentru gazele naturale, care ajung la consumatorii finali, a anunțat anterior și Președintele Igor Dodon, după mai multe întrevederi cu directorul Moldova Gaz, dar și după unele întâlniri de lucru cu Președintele Gazprom.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share