Șeful Secției epidemiologie din cadrul Centrului de Sănătate Publică Soroca a fost doborât de COVID-19

Agenția Națională pentru Sănătate Publică a anunțat despre trecerea în neființă, la 13 octombrie 2020, a lui Nicolae Gorcinschi, medic epidemiolog, șef Secție epidemiologie din cadrul Centrului de Sănătate Publică Soroca, din cauza infecției COVID-19.

Acesta a decedat la vârsta de 78 de ani.

A absolvit Universitatea de Medicină din Chișinău în anul 1972. Imediat după absolvire a activat ca medic igienist, apoi de șef al secției epidemiologie în cadrul Centrului de Sănătate Publică din Soroca. După crearea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și până la stingerea din viață a activat ca medic epidemiolog și șef al secției epidemiologie din cadrul Centrului de Sănătate Publică Soroca.

Din anul 2013 a deținut categoria superioară de calificare în calitate de medic epidemiolog. Activitatea profesională a Dlui Nicolae Gorcinschi a fost apreciată pe parcurs cu diplome și distincții din partea Ministerului Sănătății, Consiliului Raional Soroca și a Primăriei orașului Soroca.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share