Șeful statului, la aniversarea a 30 de ani ai „Junior Achievement Moldova”: „Este o investiție pe termen lung în viitorul țării”

Șeful statului a participat luni la ceremonia dedicată celei de-a 30-a aniversări a organizației „Junior Achievement Moldova”, parte a rețelei internaționale JA Worldwide, specializată în promovarea educației economice și antreprenoriale în rândul tinerilor.

„30 de ani de activitate înseamnă, în primul rând, impact. Impact în viețile a sute de mii de copii și tineri care au beneficiat și beneficiază de programele Junior Achievement Moldova. Impact în școli, în comunități, în economie. Înseamnă o investiție pe termen lung în viitorul țării noastre”, a declarat șeful statului.

Oficialul a subliniat importanța implicării tinerilor în procesul de aderare la Uniunea Europeană: „Voi, tinerii, veți beneficia cel mai mult de acest proiect. Dar acesta nu poate să se întâmple fără contribuția voastră. Tinerii trebuie să aibă un rol important în consolidarea sprijinului popular pentru drumul european al țării, dar și în realizarea transformărilor în toate domeniile pentru ca să aducem UE acasă.”

Total
0
Shares
Total
0
Share