Separatiştii pro-ruşi acuză Kievul de uciderea unui copil cu o dronă. Un militar ucrainean, ucis de o mină

Separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei au acuzat sâmbătă Kievul pentru uciderea unui copil într-un atac cu dronă, în timp ce armata ucraineană a anunţat că unul dintre soldaţii săi a murit în urma exploziei unei mine, evenimente ce survin în contextul amplificării tensiunilor în această zonă, transmite AFP, citată de Agerpres.

Autorităţile autoproclamatei Republici Doneţk au declarat că un copil în vârstă de cinci ani a fost ucis şi o femeie în vârstă de 65 de ani a fost rănită într-un atac al unei drone ucrainene în satul Alexandrivska, la circa 15 kilometri de linia frontului. Separatiştii nu au oferit imagini sau alte elemente prin care să confirme acest atac ce nu poate fi verificat dintr-o sursă independentă. Armata ucraineană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nu au comentat deocamdată această relatare.

În schimb, Kievul a anunţat că un soldat ucrainean a fost ucis de o mină în apropierea satului Şumi, la circa 30 de kilometri nord de oraşul Doneţk.

În această zonă a crescut frecvenţa incidentelor armate începând din ianuarie, după un armistiţiu care din a doua jumătate a anului trecut a fost oarecum respectat.

Responsabili ucraineni şi americani şi-au exprimat în ultimele zile preocuparea după ce armata rusă a deplasat mii se soldaţi şi tehnică militară la graniţa cu Ucraina. Preşedintele SUA, Joe Biden, a promis Ucrainei un sprijin ”de neclintit” în faţa ”agresiunii Rusiei”.

În replică, Kremlinul a transmis că ”Rusia nu ameninţă pe nimeni” şi a pus agravarea situaţiei în zonă pe seama ”provocărilor repetate” ale armatei ucrainene. Însă armata rusă a anunţat la rândul ei desfăşurarea unor manevre militare de simulare a unei acţiuni defensive împotriva unui atac cu drone într-o regiune din apropierea Ucrainei.

Conflictul armat din estul acestei ţări, soldat cu peste 13.000 de victime, a început în anul 2014 după revoluţia pro-occidentală de la Kiev, urmată de anexarea Crimeei de către Rusia.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share