Social

Sergiu Paiu, șeful IGP, cheamă adulții la maximă responsabilitate și vigilență

Pinterest LinkedIn Tumblr

În contextul decesului copilului de la Cahul, dar și în cel al creșterei numărului de cazuri tragice, care au dus la decesul mai multor copii, Sergiu Paiu, șeful IGP, a venit cu un mesaj în care îndeamnă adulții să fie cât mai responsabili și vigilenți.

„Stimați cetățeni, dragi părinți vin către voi cu un apel. Chem adulții la maximă responsabilitate și vigilență. În ultima perioadă, se înregistrează tot mai multe cazuri tragice soldate cu decesul minorilor.

Bunăoară, ieri seara, poliția a fost informată despre dispariția unui copil de 2 ani, din raionul Cahul, satul Tătărești. Părinții săi, care îl căutau cu disperare, au declarat că băiatul a dispărut din curtea casei și nu se cunoaștea locul aflării acestuia.
Deplasându-se la fața locului şi în urma măsurilor petrecute, oamenii legii au depistat cadavrul băiatului în bazinul din curtea casei, care nu era acoperit.
Copilul ar fi fost lăsat în grija bunicului, în timp ce părinții se aflau în casă cu treburile gospodăriei.
Minorul este al 3-lea copil în familie, mama fiind însăcinată cu al 4-lea.

Aduc sincere condoleanțe familiei îndurerate.”

Citește și: Tragedie la Cahul: Un băiețel de doi ani a fost găsit înecat în bazinul din curtea casei

loading...

Comments are closed.