Serviciile de înmatriculare a vehiculelor și documentare a șoferilor, disponibile de la 1 iulie și în Dondușeni

Agenția Servicii Publice (ASP) extinde aria de prestare a serviciilor în domeniul transportului rutier, anunțând deschiderea unui nou punct pentru înmatricularea vehiculelor și documentarea conducătorilor auto în cadrul Centrului multifuncțional Dondușeni.

Începând cu data de 1 iulie 2025, locuitorii din raionul Dondușeni vor putea accesa direct aceste servicii, fără a se deplasa în alte raioane. Noul ghișeu va funcționa în incinta Centrului multifuncțional din orașul Dondușeni, situat pe strada 31 August 1989, nr. 6/1.

Potrivit ASP, programul de activitate este de luni până vineri, între orele 08:00 și 17:00, cu deservirea solicitanților de la 08:00 până la 16:00.

Printre serviciile disponibile se numără:

  • eliberarea certificatelor de înmatriculare;
  • eliberarea permiselor de conducere naționale și internaționale;
  • eliberarea extraselor sau adeverințelor cu informații din Registrul de stat al vehiculelor și din Registrul de stat al conducătorilor de vehicule.
Total
0
Shares
Total
0
Share