Alte știri

Servicii de catering „Credem-Eco” – clientul este prietenul nostru!

Pinterest LinkedIn Tumblr

Exclusiv pentru tine! Aceasta este deviza după care se ghidează întreprinderea socială „Credem-Eco” din municipiul Bălți care oferă servicii de catering. Pentru reprezentanții întreprinderii, fiecare client este unic și special, de aceea, zilnic se adaptează la dorințele și nevoile fiecăruia, iar acest lucru îi motivează și mai mult să aplice standarde ridicate de calitate, flexibilitate în alcătuirea meniului și adaptarea lui la bugetul clientului. „Credem-Eco” a fost deschisă de Asociația Obștească „Asociația Femeilor de Afaceri” din municipiul Bălți, cu ajutorul financiar al Uniunii Europene și Guvernului Suediei. Întreprinderea socială ajută persoanele defavorizate din regiune, în special pe cele cu dizabilități, să se încadreze în câmpul muncii.

Eduard Magdei are 20 de ani și este unul dintre angajații întreprinderii sociale. Postul de bucătar auxiliar pe care-l deține este al doilea job pe care l-a avut până acum. Angajatorii l-au ocolit din cauza dizabilității sale mintale. Anterior, tânărul a lucrat doar o săptămână în bucătăria unui restaurant. „Întotdeauna mi-a fost greu să-mi găsesc un loc de muncă. Eu sunt responsabil, pot să fiu util în bucătărie. Îmi place mult să gătesc”, spune tânărul.
Eduard este dornic să muncească. Nu-l sperie greutățile, efortul și nici distanța. Tânărul din orașul Fălești parcurge zilnic aproximativ 30 de km pentru a ajunge la întreprinderea socială „Credem-Eco” din Bălți. „Eu îndeplinesc toate sarcinile pe care le primesc de la bucătar. Acest loc de muncă mă ajută să mă întrețin, mă face să mă simt util. Am devenit mult mai comunicabil”, afirmă Eduard Magdei.
Și pentru Oleg Nichifor munca în bucătăria întreprinderii sociale este principala sursă de venit. Bărbatul de 40 de ani din Bălți a fost diagnosticat cu cancer. „Medicii mi-au repetat de nenumărate ori că vindecarea pacientului depinde, în 70 la sută din cazuri, de starea lui fizică, morală și psihică. Interacțiunea cu oamenii de aici mă ajută foarte mult. Dacă aș sta între patru pereți și nu aș face nimic, cred că ar fi mult mai greu. Acest loc de muncă îmi deschide noi perspective de viitor”, spune încrezător Oleg Nichifor.
„Credem-Eco” poate presta servicii de catering cu regularitate: mese festive, dineuri oficiale sau de afaceri, coffee break-uri, prânzuri sau cine elegante. „Utilizăm doar produse de calitate la pregătirea bucatelor, îndeplinim comenzile la timp, vrem să menținem calitatea produselor și prin gustul lor natural, de aceea ne propunem să colaborăm cu producători care ne vor pune la dispoziție produse ecologice”, afirmă directorul „Credem-Eco”, Tatiana Puga.
Întreprinderea socială a fost fondată de Asociația Obștească „Asociația Femeilor de Afaceri” din municipiul Bălți, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Suediei. Din grantul de 30 de mii de euro au fost achiziționate utilajele necesare pentru pregătirea bucatelor. „Credem-Eco” își desfășoară activitatea în clădirea unei foste școli din Bălți, alocată gratuit organizației de Primăria municipiului Bălți, pentru următorii 20 de ani. Reprezentanții întreprinderii își propun să facă noi angajări, după ce vor obține mai multe colaborări.
„Noul spațiu ne permite să angajăm 12 persoane. Nu am făcut aceste angajări până acum din cauza că suntem la început de activitate și nu avem încă un număr mare de comenzi. Colaborăm cu unele companii, dar sperăm că numărul lor va crește, în următoarea perioadă. Restricțiile impuse de pandemie ne-au afectat destul de mult. Acum, majoritatea restaurantelor din Bălți au început să presteze servicii de catering, avem mai mulți concurenți. Sunt foarte multe persoane dispuse să se angajeze, inclusiv persoane cu dizabilități”, spune Tatiana Puga.
Până acum, în activitatea de catering sunt angajate șapte persoane defavorizate, incluisv patru cu dizabilităţi.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”, proiect implementat de către Fundația Est-Europeană, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

loading...

Comments are closed.