Alte știri

Serviciul de urgență 112: Nou sediu chiar de ziua sa

Pinterest LinkedIn Tumblr

Noul sediu al Centrului de preluare a apelurilor de urgență 112 din Republica Moldova a fost inaugurat astăzi, chiar de Ziua Europeană a numărului unic de urgență 112, informează Telegraph.md

Localizat în comuna Băcioi, municipiul Chișinău în cadrul infrastructurii Sistemului Informațional Automatizat al Serviciului 112, noul sediu, modernizat și dotat cu tehnică și tehnologie de ultimă generație, în corespundere cu rigorile de securitate și autonomie, vine să ofere personalului Serviciului 112 un mediu de lucru confortabil și condițiile necesare pentru pentru buna funcționare a Serviciului de urgență. În noul sediu vor activa 95 de colaboratori în următoarea componență: 41 operatori 112, 14 dispeceri Poliție și 40 angajați din unitatea administrativă 112. Edificiul dispune de o suprafață totală de 1295 m2, iar o suprafața de 800 m2 este destină pentru amplasarea centrului de preluare a apelurilor (cu un număr de 25 de stații de lucru) și a încăperilor auxiliare: bucătărie, vestiar, duș, camera de odihnă.  Valoarea totală a contractului de proiectare pentru reproiectarea și replanificarea sediului a constituit 33 195, 3 mii lei.

La evenimentul de inaugurare a participat Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi. Oficialul a declarat că inaugurarea noului sediu al Serviciului 112 va spori calitatea serviciilor de preluare a apelurilor de urgență și siguranța acestui serviciu critic pentru cetățean. “Acest sediu dispune de toată infrastructura necesară pentru buna funcționare a Sistemului Informațional Automatizat 112, corespunde rigorilor de securitate și autonomie energetică. Un alt moment important este faptul că acest edificiu este primul Centru de preluare apeluri din Europa care este alimentat 100% cu energie verde ca sursa energetică de bază, fiind alimentat din energia generată de Parcul fotovoltaic din apropiere, dar care este conectat și la rețelele standard de alimentare cu energie”, a subliniat ministrul.

În Republica Moldova Serviciul 112 se bazează pe cea mai avansată soluție tehnică la nivel european, elaborată de compania suedeză „Carmenta”, care este utilizată în prezent doar în câteva țări UE. De asemenea, menționăm că, în acord cu prevederile Hotărârii nr. 244/2016 cu privire la aprobarea concepului tehnic al SIA al Serviciului national unic pentru apelurle de urgență 112, infrastructura informațională al Serviciului 112 este structurată în două centre de preluarea a apelurilor de urgență al Serviciului 112 și dispeceratele serviciilor specializate de urgență. Centrele de Preluare a Apelurilor de Urgenţă ale Serviciului 112 sunt localizate în municipiul Chişinău,cu sediile localizate în sectorul Buiucani și comuna Băcioi. Funcţia de bază a Centrului constă în asigurarea primirii, prelucrării, stocării şi transmiterii informaţiei către Dispeceratele Serviciilor Specializate de Urgență.  Fiecare Centru serveşte drept centru de rezervă pentru celălalt Centru.

În cazul „cedării” unuia din Centre sau în cazul în care capacitatea de trecere a sistemului informaţional și de comunicaţii electronice a unuia din centre nu permite deservirea calitativă a traficului de apeluri recepţionate, în corespundere cu cerinţele stabilite, întregul trafic al apelurilor sau o parte a acestuia este transferat în mod automat către celălalt Centru. Anterior, deschiderii Centrului de preluarea a apelurilor de urgență al Serviciului 112 în comuna Băcioi, ambele centre erau localizate în același edificiu, în sectorul Buiucani. In cele două Centre actviează un numpăr total de 82 de operatori, în regim non-stop.

Citește și: Astăzi este Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112

loading...

Comments are closed.