Serviciul Vamal a făcut precizări privind termenul de aflare pe teritoriul țării a mașinilor cu numere străine

serviciul vamal, masini cu numere straine

Termenul maxim de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mașinilor înmatriculate în străinătate constituie 180 de zile pe parcursul unui an. Șoferii care încalcă regula riscă o amendă de până la 4 500 de lei. Precizarea a fost făcută de Serviciul Vamal.

Pe lângă amendă, proprietarii automobilelor cu numere străine, care au depășit termenul de aflare în Republica Moldova, sunt obligați să le scoată din țară. În cazurile în care mașinile respective sunt depistate pe teritoriul țării, posesorul suportă și cheltuielile de escortare, care constituie 0,15 euro/km.

Totodată, dacă vehiculul nu a ieși din țară în termenul stabilit, iar acesta a fost distrus sau vândut la piese, organul vamal va încasa, în funcție de caz, drepturile de import sau va percepe contravaloarea lor.

Serviciul Vamal a mai specificat că restricția nu este aplicabilă în cazul autoturismelor introduse în țară de către persoanele fizice domiciliate în străinătate și care dețin permis de conducere în țara în care își au domiciliul. Totuși, după expirarea termenului de 180 zile de la prima intrare în țară, acestea trebuie să achite vinieta, care constituie 180 de euro pentru o perioadă de 180 de zile.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share