Serviciul Vamal astăzi împlinește 27 de ani de la fondare. Încasări la bugetul de stat, activitate antifraudă, facilitarea comerțului, dezvoltarea infrastructurii sau cooperarea internațională sunt doar unele dintre domeniile unde autoritatea vamală continuă să înregistreze progrese de la an la an.
Cu ocazia celei de-a XXVII-a aniversări, Serviciul Vamal publică o sinteză a celor mai importante realizări ale anului curent, dar care reflectă, în egală măsură, progresele atinse de instituție de la fondare și până în prezent.
Datele statistice arată că instituția menține tendința de creștere a veniturilor virate la buget. Asta deoarece, în primele opt luni ale acestui an, Vama a adus la bugetul de stat 13 mlrd 532 mln. lei, cu 674 de milioane de lei mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
Indicatorii de progres sunt în creștere și pentru domeniul antifraudă. A sporit atât rata de depistare a fraudelor vamale, cât și valoarea mărfurilor reținute. Iar acest lucru reduce nu doar eventualele riscuri de prejudiciere a bugetului de stat, dar asigură și o concurență loială pentru agenții economici de bună credință.
Tot pentru a veni în susținerea mediului de afaceri, instituția dezvoltă și implementează noi instrumente de facilitare a comerțului. Este intensificată, de asemenea, și comunicarea cu reprezentanții business-ului pentru a identifica noi modalități de stimulare a comerțului extern și de atragere a investițiilor.
Totuși, creșterea schimburilor comerciale impune și necesitatea îmbunătățirii coridoarelor comerciale. Din acest motiv, instituția se află în proces de implementare a mai multor proiecte de modernizare a infrastructurii posturilor vamale. Extinderea acestora va contribui la fluidizarea traficului de mărfuri și călători, precum și va spori calitatea serviciilor prestate, cu menținerea concomitentă a tuturor rigorilor de control.
Și pentru că, succesul oricărei reforme depinde în mod direct de factorul uman, o atenție deosebită îi este acordată și componentei de instruire a funcționarilor vamali pentru a le crește nivelul de pregătire profesională. De rând cu aceste demersuri, integritatea este o altă cerință care le este impusă absolut tuturor angajaților, fără excepție.
Autoritatea vamală a Republicii Moldova a fost fondată în data 4 septembrie 1991, atunci când a intrat în vigoare Decretul Preşedintelui nr.189 din 03.09.91 cu privire la subordonarea instituţiilor vamale situate pe teritoriul Republicii Moldova.
Cu aceeași ocazie, angajații Serviciului Vamal au fost premiați astăzi. Aceștia au primit distincții și diplome din partea Serviciului Vamal, Ministerului Finanțelor și a Guvernului Republicii Moldova. Distincțiile au fost ca medalii dar și avansări în grad.
La ceremonie au participat ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța și Înaltul Consilier UE în domeniul vamal, Rosario de Blasio.
Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie le-a mulțumit celor prezenți pentru responsabilitatea și dedicația cu care își îndeplinesc atribuțiile de serviciu. De asemenea, șeful Vămii a evocat importanța conjugării eforturilor pentru realizarea tuturor proiectelor de modernizare instituțională.
Festivități de conferire a distincțiilor au avut loc și în incintele celor trei birouri vamale, cu participarea conducerii Serviciului Vamal. Mesajele de felicitare adresate colegilor din teritoriu au conținut mulțumiri pentru contribuția adusă la edificarea unui sistem vamal modern, precum și îndemnul de asigurare a unei conduite profesionale ireproșabile.