Social

Sfatul medicului: Înţepăturile de căpuşe pot fi extrem de periculoase. Cum trebuie să acţionaţi corect atunci când sunteţi afectaţi?

Pinterest LinkedIn Tumblr

Odată cu sezonul cald au reapărut şi căpuşele, insectele a căror muşcătură poate avea urmări foarte grave în cazul în care nu se acţionează corect.

Riscurile pot fi şi mai mari atunci când, în locul unul consult de specialitate la medic, cei înţepaţi de căpuşe aleg să se trateze cu ”leacuri băbeşti”, scrie Adevarul.

Medicii recomandă prezentarea de urgenţă la spital, atunci când sesizaţi eritem sub formă de ţintă în zona în care aţi fost muşcat de căpuşă. Este primul stadiu al boreliozei, boala Lyme sau boala cu 1000 de feţe. Medicul ieşean Tudor Ciuhodaru prezintă paşii pe care trebuie să îi cunoaşteţi în cazul înţăpăturilor cu căpuşe.

Ce trebuie să ştiţi:

1. La noi căpuşa implicată este Ixodes ricinus (numele e dat de aspectul caracteristic de ”bob de ricin”). Atenţie, nu toate căpuşele sunt purtătoare de Borelia, astfel că nu toate persoanele muşcate de o căpuşă vor dezvolta borrelioză.

2. Boala Lyme poate fi recunoscută uşor în primul stadiu.

3. Eritemul apare în câteva zile (între 3 şi 30 de zile) la nivelul pielii, centrat de locul de ataşare a căpuşei. Este roşiatic, rotund şi are dimenisiuni variabile.

4. În timp acesta se extinde centrifug mărindu-şi suprafaţa.

5. Are adesea un aspect caracteristic de semn de tras la ţintă: un punct roşu central înconjurat o zonă de piele curată ce este şi ea înconjurată de o zonă roşie. În majoritatea cazurilor eritemul nu produce prurit sau durere dar este cald la atingere.

6. În această etapă, infecţia poate asocia şi un sindrom pseudogripal manifestat prin: febră, astenie, oboseală, dureri de cap, dureri articulare, dureri musculare, limfadenopatii (ganglioni umflaţi).

7. Chiar fără tratament eritemul migrator dispare în câteva săptămâni.

8. Prevenţia boreliozei implică extragerea rapidă a căpuşei şi administrare de antibiotice.

9. Extragerea se face preferabil de personal specializat.

10. Medicaţia se administrează adesea la domiciliu pentru o perioadă de până la 10-14 zile.

Originea Bolii Lyme

În 1982 Willy Burgdorfer (microbiolog american de origine elveţiană) a reuşit să identifice o spirochetă dintr-o specie de căpuşe care se dovedea a fi implicată într-o misterioasă epidemie ce afectase populaţia oraşului Lyme din statul american Connecticut.

Deşi în oraşul Lyme populaţia a fost afectată în special de fenomene cutanate şi articulare (poliartrită, spondilită, sacroileită), noţiunea de Lyme nu se limitează doar la descrierea de artroborelioză, ci include pe lângă fenomenele autoimune şi pe cele de afectare neurologică progresivă.

loading...

Comments are closed.