Sfatul nutriţionistului după Sărbători: Lucrurile pot reveni uşor şi repede la normal, fără vinovăţie şi cântar!

masa de craciun, revelion, moldova, masa mare

Nutriţioniştii spun că efectele exagerările din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă neobişnuite, porţii mari şi gazde care nu se pot refuza, pot fi depăşite “uşor şi rapid”, fără panică, atitudine de autopedepsire, fără cântar sau înfometare, prin strategii simple şi uşor de aplicat

“În primul rând, fără vinovăţie! E momentul să fim buni cu noi şi să nu punem presiune suplimentară într-o perioadă în care este necesară automotivarea. Ieşirea din formă trebuie acceptată ca o stare temporară şi total reversibilă. O abordare negativă sau o atitudine de autopedepsire nu sunt benefice şi crează stres emoţional. Un studiu clinic recent efectuat în Noua Zeelandă pe 300 de subiecţi care au consumat tort de ciocolată a arătat că persoanele care au consumat desertul cu vinovăţie au avut o creştere ponderală mai mare decât cele care s-au bucurat de aceeaşi cantitate de desert”, a declarat medicul nutriţionist Lygia Alexandrescu.
 
Totodată, medicul spune că Sărbătorile înseamnă mai multă sare consumată şi porţii mai mari decât în mod obişnuit, iar cântărirea imediat după această perioadă nu reflectă o greutate corporală reală, putând produce panică şi demotivare, de aceea ar fi de preferat ca această cântărire să fie făcută după 2-3 zile de revenire la programul alimentar normal.
 
Nutriţionistul ne recomandă să începem recuperarea după Sărbători printr-o curăţenie în frigidere. “La noi la români, după Sărbători rămân cantităţi uriaşe de mâncare, motiv pentru care se găsesc mereu scuze şi se continuă astfel excesele culinare. Există întotdeauna persoane care au nevoie de ajutor şi acesta ar fi un moment bun de a le face un bine acestora donându-le mâncarea rămasă. Tot bine ne facem şi nouă, pentru că un frigider lipsit de ispite înseamnă o recuperare mai uşoară după Sărbători”.
 
Potrivit acesteia, o dietă fadă sau de înfometare este cea mai păguboasă alegere, pentru că rezultatele se obţin rapid, însă ele nu sunt de durată. După Sărbători trebuie să se revină la o dietă echilibrată, uşor redusă caloric, pentru a corecta efectul exceselor alimentare din această perioadă. Este foarte utilă şi recomandată o mărire a cantităţilor de alimente bazice, alcaline. Din dieta întregii familii nu trebuie să lipsească legume şi fructele proaspete, cereale integrale bogate în fibre, proteinele de natură superioară din peşte şi lactate fermentate (chefirul, sana, laptele bătut).
Total
0
Shares
 
Total
0
Share