Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 72 de ani pentru comiterea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care s-a soldat cu decesul victimei (art.151 alin.4 din Codul penal).
Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de 9 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.
Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Chișinău, la data de la 17 ianuarie 2024, pe timp de seară, inculpatul, aflându-se la domiciliul său din mun. Chișinău, fiind în stare de ebrietate, având scopul cauzării leziunilor corporale chiriașului său, în urma unui conflict, profitând de starea de neputință evidentă a victimei, care se datora dizabilității aparatului locomotor, i-a aplicat ultimului, cu un cuțit, multiple lovituri în regiunea abdomenului, în rezultatul cărora, acesta a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Medicină Urgentă.
Bărbatului i-a fost stabilită diagnoza: „plagă deschisă a peretelui abdomenului, plăgi de cuțit a peretelui abdominal penetrante, hemoragii interabdominale, șoc hipovolemic” care se califică ca leziuni corporale grave. Ulterior, la 31 ianuarie 2024, victima a decedat.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
“În contextul numeroaselor crime violente comise sub influența alcoolului, îndemnăm cetățenii să consume băuturi alcoolice în mod responsabil și să evite situațiile care ar putea degenera în comportamente periculoase sau ilegale”, este apelul procurorilor.