Și-a ucis fratele cu parul, din cauza unei moșteniri. Crima a avut loc sub ochii familiei

Politia Romana, a dormi cu sora moarta in pat

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Arad a fost reținut, fiind suspectat că, în noaptea de miercuri spre joi, și-a ucis fratele cu un par, după ce a consumat alcool.

Crima a avut loc în satul arădean Şepreuş, în urma neînţelegerilor dintre doi fraţi. Suspectul, în vârstă de 32 de ani, şi-a vizitat un frate (45 de ani) şi ar fi băut împreună până în jurul orei 02.00, când între ei a izbucnit un conflict, informează News.ro.

Conform unor localnici, cei doi aveau neînţelegeri privind o moştenire, iar bărbatul de 32 de ani şi-ar fi atacat fratele mai mare cu un par. L-ar fi lovit în mod repetat în piept, în zona inimii, provocându-i un stop cardio-respirator.

Alţi membri ai familiei au fost martori şi au sunat la 112, iar un echipaj medical sosit a încercat fără succes să resusciteze victima.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Claudia Iuga, presuspusul agresor a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de omor.

Total
0
Shares
Total
0
Share