Siberia, devastată de inundații. Numărul morților a ajuns la 18

Cel puţin 18 oameni au murit şi 13 sunt daţi dispăruţi în urma inundaţiilor care au afectat regiunea rusă Irkuțk, din sud-estul Siberiei, a indicat guvernatorul regional, Serghei Levcenko, pe pagina sa de Instagram, preluat de agenţia de presă TASS, citată de Xinhua.

Potrivit unei declaraţii a diviziei din Irkuțk a Ministerului pentru situaţii de urgenţă, din 25 iunie, 96 de aşezări din regiune au fost inundate – fiind afectate un număr de 10.097 de locuinţe locuite de 32.798 de persoane, dintre care 7.938 copii. Centrele medicale, şcolile şi grădiniţele au fost, de asemenea, afectate de intemperii, transmite Libertatea.ro

Conform responsabilului citat, 2.563 de persoane, dintre care 574 de copii, au fost evacuate din zonele inundate în centre de cazare temporară, la rude sau la cunoscuţi. Un total de 1.303 de persoane au solicitat ajutor medical, dintre care 201, inclusiv 41 de copii, au fost spitalizate cu hipotermie, a adăugat acesta. Inundaţiile din regiunea Irkuțk, unde a fost declarată starea de urgenţă, au început la sfârşitul lunii iunie, nivelul râului local Iya a urcat cu aproape 7 metri peste nivelul critic.

Preşedintele rus Vladimir Putin a condus o sâmbătă o reuniune pe tema inundaţiilor, în care a solicitat organismelor guvernamentale relevante să ofere ajutor urgent locuitorilor din zonă. Peste 1.410 de persoane, 287 de echipamente, 63 de ambarcaţiuni şi patru aeronave au fost implicate luni în operaţiunile de salvare din regiunea Irkuțk, a indicat Ministerul citat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share