Externe

Sibiu și alte 3 localități din România intră, de luni, în carantină. Mall-urile și magazinele se închid în weekend

Pinterest LinkedIn Tumblr

Secretarul de stat în MAI, șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat, vineri, că municipiul Sibiu, împreună cu Șelimbăr și cartierul Arhitecților, vor intra, de luni, în carantină. De asemenea, în carantină intră Tălmaciu și Cisnădie. Măsura se aplică timp de două săptămâni.

Mall-urile și magazinele se vor închide în acest weekend, potrivit lui Arafat.

„O excepție va fi în acest weekend și în fiecare weekend după asta, pe durata măsurii de carantinare, este închiderea magazinelor și a mall-urilor pe toată durata weekendului și anume sâmbătă, duminică, cu excepția piețelor agroalimentare, a magazinelor care vând alimente, farmaciilor și cele care vând materiale esențiale, precum alimentele pentru animale șamd”, a declarat șeful DSU.

De asemenea, de luni, mall-urile și magazinele se vor închide de la ora 20:00, în loc de 21.00. Terasele vor fi închise pe durata carantinei. Magazinele vor putea avea în ele maxim o persoană la 8 metri pătrați, respectând toate regulile de sănătate publică.

„Între orele 10.00 și 13.00, procurarea de alimente sau materiale necesare se va face pentru persoanele peste 65 de ani. Pentru ieșirea din locuință și din zonele carantinate există excepții care vor anunțate, precum activitatea profesională, asistența medicală, asistența medicală de urgență, cumpărarea materialelor necesare, alimentelor, pe baza declarației pe propria răspundere”, a mai spus Arafat.

Activitățile religioase se vor desfășura în spații deschise pe durata carantinei.

Între timp, subprefectul de Sibiu a fost demis, în timp ce prefectul este în izolare deoarece este infectat cu coronavirus.

Guvernul a decis, în ședința de joi seara, încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sibiu de către Rareș Macrea.

Decizia de încetare a mandatului temporar de subprefect al Sibiului a lui Rareș Macrea a venit cu mai puțin de 24 de ore înainte ca șeful DSU, Raed Arafat, să meargă la Sibiu pentru a decide dacă se impune sau nu carantina pentru municipiul Sibiu, pentru orașele Cisnădie și Tălmaciu și pentru satul Șelimbăr.

Rareș Macrea a fost numit temporar prefect când Guvernul Orban a eliberat-o din funcție pe Maria Minea, numită de Guvernul PSD Viorica Dăncilă. După numirea lui Mircea Crețu tot pe un mandat temporar în funcția de prefect, Rareș Macrea a devenit subprefect.

În ultima perioadă, când prefectul Mircea Crețu a intrat în concediu medical, fiind infectat cu SARS-CoV-2, Rareș Macrea a condus ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

În condițiile eliberării sale din funcție, cel mai probabil ședința de vineri, în care se va decide sau nu carantinarea unor localități din județul Sibiu, va fi condusă de secretarul de stat Raed Arafat și de celălalt subprefect al Sibiului, Sanda Ligia Muntean.

Județul Sibiu a depășit incidența de infectare 7 la mia de locuitori, conform situației cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile, având, joi, o rată de 7,4 la mie. Municipiul Sibiu are o rată de infectare de peste 11 la mie.

loading...

Comments are closed.