E oficial! Silvia Radu strânge semnături pentru a fi Primar!

silvia radu, primaria chisinau, alegeri 20 mai, ion ceban

Mai mulți oameni doresc să știe dacă Silvia Radu ca candida la Primăria Chișinău. Doamna primar interminar răspunde că vrea să candideze, însă decizia ei depinde de câțiva factori principali. “Cu siguranță însă, dacă decizia va fi sa candidez, o voi face doar ca independent, oricât de greu ar fi. Cred însă că susținerea directa a oamenilor îți dă mai multa putere să faci treabă pentru Chișinău”, a spus Silvia Radu.

Spre deosebire de candidații politici, care pot candida fără semnăturile cetățenilor, ca independent Silvia Radu va trebui să strângă semnături. “Începând de mâine, împreună cu câțiva oameni dragi, care mi-au fost alături și în campania electorala trecută, voi demara acest proces de strângere a semnăturilor. Intenționez sa utilizez și acest prilej pentru a mă întâlni cu locuitorii Chișinăului, pentru a discuta cu Dvs.”, a mai spus doamna primar interminar.

În fiecare zi, după programul de lucru, între orele 18:00-20:00, Silvia Radu va fi la unul din corturile amenajate pentru strângerea semnăturilor și așteaptă să discute cu locuitorii capitalei doar despre Chișinău, despre ce pot face împreună pentru ca orașul să fie mai frumos, fără politică, fără geopolitică.

Silvia Radu va publica zilnic amplasamentul cortului unde va merge. Ea vrea să ajungă în fiecare sector, în cât mai multe locuri, în limita timpului care îi rămâne. “Prioritară rămâne activitatea la Primărie, avem multe proiecte urgente în derulare, de aceea voi dedica doar două ore seara pentru a colecta personal semnături, restul le vor strânge prietenii mei, voluntari, oamenii care s-au oferit pe rețele sociale să vină să mă ajute”, a declarat edilul.

Amintim că alegerile locale anticipate în Chișinău vor avea loc pe 20 mai. Deja cinci candidați din partea la cinci partide politice s-au înregistrat oficial în cursa electorală.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share