Sinteza de weekend a Poliției Naționale

Pe parcursul celor trei zile în care cetățenii au sărbătorit, la nivel național, polițiștii au fost implicați în activități și au fost pregătiți să intervină în cazul producerii unor evenimente nedorite. Până astăzi au fost efectuate 2469 apeluri la 112 de competența Poliției.

Din numărul total, 149 s-au dovedit a fi infracțiuni pe diferite categorii:
– 40 de cazuri de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate;
– 32 de furturi;
– 7 cazuri de huliganism;
– 7 cazuri de abandon de domiciliu;
– 6 cazuri de violență în familie;
– 2 escrocherii;
– 2 cazuri de viol;
– 2 tentative de omor, dar și alte infracțiuni.

De asemenea, în acest weekend a fost descoperită o crimă, iar alte 11 persoane anunțate în căutare au fost identificate.

În perioada prenotată, pe întreg teritoriul țării au fost înregistrate 14 accidente rutiere, în urma cărora 20 de persoane au fost traumatizate, iar altele 2 au decedat.

Polițiștii din întreaga țară au fost implicați în 9 misiuni în scopul prevenirii și combaterii infracționalității pe mai multe domenii, inclusiv monitorizarea respectării măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-19.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share