SIS reacționează la informațiile prezentate de către deputatul Chiril Moțpan

În contextul informațiilor lansate astăzi în spațiul public de către deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Chiril Moțpan, Serviciul de Informații și Securitate anunță că va examina situația creată.

”Instituția va examina prin prisma atribuțiilor funcționale eventuala divulgare a informațiilor atribuite la secretul de stat pe rețelele de socializare cu prezentarea concluziilor către organele de drept în vederea aprecierii și calificări juridice a faptelor reclamate”, transmite instituția.

De asemenea, SIS menționează că eliberarea din serviciu a ofiţerilor de informaţii are loc în strictă corespundere cu Legea Nr. 170 din 19-07-2007 privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, iar disputele la subiect sunt rezolvate pe căile stabilite de legislația în vigoare.

Cu referire la posibila implicare a SIS în eliberarea piloților moldoveni, luați ostatici de către talibani în Afganistan, constituie informație atribuită la secret de stat și, ca urmare, SIS nu va comenta declarațiile respective. Subiectul menționat este investigat de către organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

În aceeași ordine de idei, Serviciul de Informații și Securitate îndeamnă reprezentanții tuturor autorităţilor publice centrale şi locale la o colaborare strânsă în vederea asigurării protecţiei informaţiilor atribuite la secret de stat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share