Sistemul de iluminat public stradal de pe Calea Orheiului, sectorul Râșcani, va fi reabilitat. Cine finanțează

Primăria municipiului Chișinău informează că sistemul de iluminat public stradal de pe Calea Orheiului, sectorul Râșcani, va fi reabilitat. Astfel, modernizarea rețelei de iluminat presupune schimbarea pionilor avariați, a cablului de alimentare și consolelor, pe o lungime de 2,5 km de stradă.

Primarul general, Ion Ceban, a informat luni, în cadrul ședinței operative că lucrările de modernizare a rețelei de iluminat vor începe săptămâna curentă și sunt realizate de ÎMREI „LUMTEH”, iar Direcția generală transport public va monitoriza calitatea și termenele de execuție. Edilul capitalei a menționat că sistemul de iluminat pe această arteră nu a fost reabilitat de la darea în exploatare, iar orașul trebuie să fie bine iluminat, astfel ca cetățenii să nu simtă disconfort atunci când circulă pe străzi, alei sau în parcuri.

În cadrul proiectului vor fi instalate 150 de felinare pe bază de LED, montați 76 de piloni noi, precum și trasate rețelele electrice în subteran. Costul lucrărilor este de 3,5 mil. lei, surse financiare prevăzute în bugetul municipal și vor fi finalizate la finele lunii decembrie a.c.

E de menționat că în prezent sunt în proces de reabilitare sistemele de iluminat public pe străzile Al. Pușkin, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, bd. Grigore Vieru și str. Albișoara.

Citește și: Alegătorii vor fi asigurați cu măști de protecție și în turul II al alegerilor prezidențiale

Total
0
Shares
 
Total
0
Share