Actual

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore: fluxul de persoane a constituit 10 826 traversări

Pinterest LinkedIn Tumblr

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 10 826 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 4 980 traversări persoane, dintre care 2 552 treceri la frontiera moldo-română, 1 038 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 390 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:
PTF Aeroportul Internaţional Chişinău – 1 390 traversări persoane;
PTF Leușeni – 1 132 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 761 traversări persoane;
PTF Sculeni – 464 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Reni – 231 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– două persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;
– trei persoane au fost identificate la trecerea frontierei cu consemn național;
– două încălcări a regulilor de transportare și de folosire a vinietei;
– 129 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM).

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 10 826 persoane și completate 4 312 fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 183 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

loading...

Comments are closed.