Slujba de comemorare a marelui voievod, Ștefan cel Mare. Delagația MAI la datorie

La 2 iulie 2017, atunci când este comemorată strămutarea în lăcașurile de veci a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, la mănăstirea Putna din România, a avut loc slujba de pomenire a marelui voievod, oficiată de un sobor de preoți.

La ceremonia religioasă a participat ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, șeful SPCSE, Mihail Harabagiu, Garda de Onoare a MAI, angajați ai Ministerului, şefi ai structurilor judeţene MAI din România, pelerini și alți oaspeți, scrie publika.md.

În cadrul evenimentului, ministrul Alexandru Jizdan a mulțumit pentru invitație, menționând despre semnificația importantă și încărcătura istorică a acestei sărbători.

“Am acceptat cu mare drag invitația prietenilor noștri din România, pentru a-l cinsti pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Este o datorie a tuturor celor care-și respectă trecutul și istoria, iar indiferent de orice, basarabenii au venit, vin și vor veni în continuare la Putna”, a spus în discursul său, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

Manifestările dedicate acestei sărbători, au încheiat cu depuneri de flori la mormântul Domnitorului și o paradă militară, la care a participat Garda de Onoare a Academiei “Ştefan cel Mare” a MAI, defilând împreună cu Gărzile de onoare române din orașul Suceava.

Ştefan cel Mare și Sfânt a murit pe data de 2 iulie 1504, fiind canonizat la 20 iunie 1992, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și este sărbătorit în fiecare an, pe data de 2 iulie.

Total
0
Shares
Total
0
Share