Slusari, despre Andrei Spînu: “În loc să-și asume anumite greșeli și să plece, se ocupă cu hipnoza colectivă a cetățenilor”

Alexandr Slusari, fost deputat ACUM și în prezent director executiv al AO Forța Fermierilor, susține că Andrei Spînu, lider în cadrul PAS și ministru al Infrastructurii, trebuie să plece în urma scorului obținut de PAS la alegerile locale generale.

“Nu am avut intenția să comentez alegerile locale. Credeam că tuturor celor de la guvernare le era clar cât de alarmante sunt rezultatele scrutinului de ieri. Însă acum am citit postarea triumfalistă a lui Andrei Spânu și am rămas perplex. Omul ăsta, în loc să-și asume anumite greșeli și să plece, se ocupă cu hipnoza colectivă a cetățenilor privind mesajul pro-european, auzit în toată țară, și despre cei 240 de primari PAS.

Hai să analizăm situația la rece și cu cifre, Andrei Andreevici. Nu voi opera cu cuvinte extreme despre eșecul total și despre catastrofă. Până acolo mai este. Dar voi ați scurtat acest drum.

Hai să vedem votul politic pe țară, exprimat pentru consiliile raionale și municipale. Având puterea absolută în țară și sprijinul fără precedent din partea partenerilor externi, PAS a obținut circa 305 mii de voturi, de două ori mai mic față de alegerile parlamentare, chiar dacă excludem votul diasporei. Partidul de guvernare a fost votat în țară doar de puțin peste 26,5% din alegători.

PAS nu a obținut 50+1 procente în niciun raion. Candidații partidului au câștigat scrutinul din primul tur doar în trei centre raionale. Exact același număr de primării are Partidul Nostru, liderul căruia până la alegeri nu era pe radarul politic și practic nu s-a ocupat de partidul lui până la începerea campaniei electorale. Socialiștii au trecut din primul tur primarii lor în 6 orașe-rezidențe, inclusiv în două din centrul țării, cum ar fi Criuleni și Anenii Noi.

Nu văd mare motiv de mândrie pentru victoria celor 240 de primari, preponderent în satele mici. Mergeți pe calea veche politică, pavată de comuniști, PLDM și PD, după ce aceștia au accesat actul de guvernare la nivel central. Succesul relativ era obținut prin racolarea primarilor din alte partide cu promisiuni de conectare la programe cu denumiri pompoase de gen Satul Moldovenesc, Drumuri bune 1-2, Satul European. Se schimbă doar denumirile, metodele rămân aceleași. În localitățile rurale, chinuite de sărăcie, centralizarea excesivă și lipsa reformei administrativ-teritoriale, sărmanii edili nu prea au de ales. În cazuri mai complicate, ajută ANI sau CNA. Au fost publicate și probe. Mulți din primari a cărora oară sunt nevoiți să-și schimbe chipiul politic de dragul atragerii fondurilor, cât de mici nu sunt ele. În orașele, care sunt un pic mai independente financiar, vedem cu totul altă atitudine și alte rezultate de vot. Apropo, în procesul de vânare a primarilor, partidul de guvernare a intrat în mare conflict cu alte partide proeuropene, ceea ce ar complica acum enorm crearea alianțelor în consiliile raionale. Dar cel mai important, mulți din acești primari, care în mare parte au asigurat acum voturi pentru PAS, la primul vânt al schimbărilor politice la nivelul central o să uite de Spânu, cum au uitat de Voronin, Filat, Plahotniuc și Dodon.

Asta este realitatea, domnule Spânu. Mesajul alegătorilor eu îl înțeleg în felul următor. După mai mult de doi ani de guvernare unipersonală, ajunge să ascundeți după situația geopolitică dificilă și agresiunea Federației Ruse, care într-adevăr există, multiple greșeli în politica internă, ce țin de procurări excesive de gaze scumpe, lipsa reformei descentralizării, distrugerea producătorilor autohtoni, trenarea reformei justiției, războaie în cadrul organelor responsabile pentru combaterea corupției și lupta inconsecventă și fragmentară cu grupările politico-criminale. Foarte multe declarații stufoase, după care nu urmează acțiuni concrete sau aceste acțiuni sunt extrem de tardive și nefinalizate, care combat consecințele problemelor și nu originea acestora. Foarte multe justificări și nimic asumări.

În concluzie, după mine, votul de ieri este ultimul clopoțel pentru PAS. Nu mă interesează atât soarta acestui partid, cât faptul că poate fi ratată ultima încercare reală de integrare europeană. Repet a câta oară că e nevoie de corectarea actului de guvernare și consolidarea tuturor forțelor pro-europene și naționale. Matematica scrutinului de ieri strigă despre acest lucru. Totodată, partidele extraparlamentare de dreapta și de centru trebuie, la fel, să analizeze cifrele alegerilor. Platforma Da, LOC, CUB, Democrația Acasă, Partidul Schimbărilor, oare voi nu vedeți matematica separat și nu puteți aduna aceste cifre împreună politic? Cu anumite condiții aveți și loc de dialog cu PLDM și PSDE. Trebuie de creat un pol de alternativă proeuropeană și unionistă fără PAS, dacă la ei nu trece miopia politică nici după acest duș rece.

Pe final, două cuvinte despre Chișinău: Personal consider că domnul Carp a avut o campanie electorală bună și a vorbit preponderent despre problemele orașului. A fost cel mai reușit candidat din partea guvernării. Dar faptul întârzierii cu desemnarea lui, plus problemele menționate mai sus, au influențat puternic rezultatul. Plus în campania locală la nivelul central, PAS prea a îndoit bățul geopoliticii, când vorbeau despre alegeri în capitală, și cumva au astupat mesajele profesionale ale candidatului său despre dezvoltarea orașului. Cunosc mulți alegători care au fost iritați de această disonanță și s-au speriat că primarul din oraș de la PAS va depinde prea mult de guvernarea centrală cu interese de acolo, așa cum a fost în perioada lui Chirtoacă. Oricum, chiar dacă merg împotriva trendului, îl felicit pe Lilian pentru prestația lui. El, în timpul foarte restrâns, a făcut maximum ce a putut”, a declarat Slusari.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share