Slusari: Despre scumpiri, monopoliști și Dumitru Alaiba

Recent președintele Parlamentului a promis că până la finele lunii Parlamentul va desemna conducerea Consiliului Concurenței și că Untilă și Carpov, nu știu de ce, vor rămâne în ANRE cu sinecura de 80 mii lei.

Ca atare, Igor Grosu a avut curaj să recunoscă eșecul „reformei” rapide de comasare a Consiliului Concurenței cu ANRE. Întrebarea mea este cine va răspunde pentru pierderea de timp și abuzurile băieților șmecheri, care în aceste 4 luni au majorat prețurile cum au vrut.

Din 11 august Consiliul Concurenței a rămas fără director și slava Domnului că acel Marcel Răducan a plecat. În loc de consolidarea rapidă a instituției și schimbarea completă a Plenului, precum și modificarea componenței ANRE, Dumitru Alaiba s-a apucat de „reformă”. Dânsul a promis atunci că până la sfârșitul anului un nou organ de reglementare deja va fi funcțional. Suntem la 9 decembrie și nici măcar proiectul de lege nu a fost înregistrat.

Noi, cei din Platforma DA, am scris atunci și mai multor deputați PAS și am făcut apeluri publice ca guvernarea să renunțe la această comasare în grabă și prost gândită. Nicio reacție. Dumitru mergea ca tancul. Doar că iată în decembrie s-a terminat combustibilul.

Dar haideți să analizăm consecințele acestei greșeli. Consiliul Concurenței, având bun motiv că merge reorganizarea, așa și nu a examinat raportul de anchetă în privința a 6 companii petroliere, care în 2019-2021 de 10 ori au majorat nejustificat prețurile la carburanți și aceste companii așa și nu au fost amendate. Mai mult ca atât, noi timp de două luni am asistat zilnic la acorduri de cartel cu majorarea prețurilor la benzină și motorină și pănă ziua de azi diferența de prețuri la benzinăriile companiilor mari este de 1-2 bani, pe cănd în Ucraina prețurile la carburanți diferă cu 2-3 hrivne.

În continuare Moldova a fost cuprinsă de valul scumpirilor, unele dintre care s-au produs nejustificat, sub paravanul afirmațiilor unor demnitari de stat că este o situație similară în toată lumea și că noi trebuie să ne adaptăm la așa ceva.

În mod normal, din august Consiliul Concurenței, consolidat după schimbarea guvernării, ar fi trebuit să devină un jucător principal în sfera controlului asupra prețurilor și combaterea acordurilor de cartel. În realitate, noi am văzut ce s-a întâmplat. Instituția a rămas absolut impotentă. Noroc de „reformă”.

Dumitru Alaiba, să știi că pentru toate jocurile cu prețurile, scăpate de sub control, pentru toate acordurile de cartel din ultimele 4 luni și pentru faptul că petroliștii până în ziua de azi nu au fost sancționați pentru abuzurile din anii precedenți, tu personal porți o mare parte de vină.

Domnii de la guvernare, învățați să răspundeți pentru declarațiile și acțiunile voastre iresponsabile!

Autor: Alexandr Slusari, PPDA.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share