Politic

Socialiștii au organizat un flashmob cu genericul „Pentru Pace!”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Astăzi, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a organizat un flashmob cu genericul „Pentru Pace!”, la care au participat membri ai Parlamentului, consilieri municipali, activiști ai PSRM și ai mișcării de tineret ”Garda Tânără”, simpli cetățeni ai țării.

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

Participanții la flashmob au mărșăluit în fața clădirii prezidențiale, purtând cu ei drapele de stat și pancarte cu îndemnuri la pace: „Asigurați pacea!”, „Nu vrem război!”, „Moldova pentru pace!”. Fiecare din participanții la eveniment a avut dreptul să se exprime, astfel că în scurt timp flashmob-ul s-a transformat într-un miting.

Vorbitorii au cerut guvernării să se gândească la oameni și să nu promoveze politica țărilor străine care duce la război.

Serghei Grigoriev, locuitor al satului Doroțcaia, conducătorul organizației teritoriale PSRM din raionul Dubăsari, a spus că deși în 1992 era încă copil, dar văzu-se deja ce înseamnă frică, război, distrugere, lacrimi ale părinților care și-au pierdut copiii. „Nu vreau război, nu vreau ca copiii mei să vadă acest război. Îndemn autoritățile țării să facă tot posibilul pentru a asigura pacea și bunăstarea poporului nostru. Avem o mulțime de probleme pe care trebuie să le rezolvăm în țara noastră”, a spus el.

Deputatul PSRM, Elena Beleacova, a amintit că țara noastră este inedită prin faptul că aici locuiesc reprezentanți a peste 100 de naționalități, există multe familii mixte și sunt vorbite limbi diferite: „De secole trăim în pace și cunoaștem ce înseamnă acest lucru. Trebuie să facem totul pentru a preveni un conflict în țara noastră. Moldova este pentru pace!”.

Deputatul PSRM, Ivanna Koksal, a menționat că autoritățile ignoră deschis neutralitatea și suveranitatea țării noastre. „Nu ne-am gândit vreodată că va trebui să manifestăm cu lozinci pentru pace, că ne va fi frică să mergem la culcare, că guvernarea va amenința cetățenii, îi va intimida pe pensionarii simpli. Ce ne-a promis PAS? Să-i aducă pe moldoveni acasă. Dar ce se întâmplă în realitate? Cetățenii noștri pleacă în țări străine de pe băncile școlii”, a spus deputatul.

Vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a concluzionat că toate apelurile la pace făcute în cadrul mitingului vor ajunge în Parlament, unde, la ședința plenară a Parlamentului de joi, deputații socialiști vor propune adoptarea unei Declarații de consolidare a păcii și a garanțiilor de securitate pentru Republica Moldova.

„Astăzi, toți locuitorii țării sunt îngroziți de ceea ce se întâmplă în jurul și în interiorul Republicii Moldova. În fiece zi sunt lansate declarații care provoacă panică în societate. Sarcina conducerii țării este de a promova calmul și pacea în societate, iar instituțiile statului trebuie să asigure stabilitatea și ordinea în Republica Moldova. Dar, în fiecare zi autoritățile vin cu declarații radicale, ce provoacă ură și scindează societatea. Această practică trebuie stopată categoric!”, a spus vicepreședintele Parlamentului pe finalul mitingului.

loading...

Comments are closed.