ȘOLDĂNEȘTI // Un copil de 11 ani, internat la reanimare în comă alcoolică

Un copil de 11 ani din Șoldănești a ajuns la spital în comă, după ce ar fi consumat alcool. Acesta a fost găsit în stare de inconștiență acasă, de către sora sa, după care acesta a fost preluat de urgență de o echipă de medici, fiind internat în secția de reanimare, transmite Telegraph.md, cu referire la Cotidianul.md

Totul s-a întâmplat luni, 9 noiembrie.

Solicitată de Cotidianul, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Șoldănești, Elena Băetrău, oamenii legii au fost alertați de către medicul de la spitalul raional Șoldănești. Acesta a comunicat că în secția de reanimare a fost adus un copil de 11 ani cu intoxicație acută cu alcool.

„La moment minorul se află în secția de reanimare a SR Șoldănești în stare inconștientă și se află sub supravegherea strictă medicilor. Mama acestuia le-a comunicat polițiștilor că a fost telefonată de fiica mai mare, care i-a spus că fratele ei doarme și nu reacționează la nimic. Ea a mers acasă de urgență și a sunat la 112, după care minorul a fost transportat la SR Șoldănești”, a relatat Elena Băetrău.

Poliția a vorbit și cu medicii, care au declarat că din cavitatea bucală a minorului se simțea miros de alcool. Nu se știe cum și cu cine a ajuns minorul să consume alcool. Poliția stabilește toate circumstanțele incidentului.

Ofițera de presă a IP Șoldănești a precizat că minorul face parte dintr-o familie completă, adecvată, care nu a mai nimerit în vizorul poliției.

O asociație obștească din București a donat R.Moldova o sută de scaune cu rotile pentru persoane cu dizabilități

Total
0
Shares
 
Total
0
Share