Politic

Sondaj: 79% din populația Moldovei este de acord cu micșorarea numărului de deputați în Parlament

Pinterest LinkedIn Tumblr

Filiala din Chișinău a Institutului internațional de monitorizare a dezvoltării democrației, parlamentarismului și respectării drepturilor electorale ale cetățenilor statelor membre ale AIP CSI, în parteneriat cu Asociația Demografilor și Sociologilor, a desfășurat o masă rotundă pentru prezentarea studiului influenței schimbărilor instituționale asupra comportamentului electoral al cetățenilor, transmite CURENTUL.

Potrivit directorului Institutului, Eugeniu Știrbu, studiul este compus din câteva etape. „La această etapă vom analiza situația în cadrul unui sondaj. A cincea etapă va fi în luna ianuarie, în perioada campaniei electorale, iar ultima etapă va fi după alegerile parlamentare. Studiul are în vedere schimbările prin comasarea instituțiilor și pe interior. Se vorbește despre eficiența acestor ministere după comasare, dar rezultatul îl vom vedea după alegeri”, a spus Eugeniu Știrbu.

Sociologul Victor Mocanu a prezentat rezultatele studiului efectuat: „O părere generală a reformelor efectuate este că 30% din respondenți spun că sunt eficiente, jumătate că nu sunt eficiente, iar 20% – deloc eficiente. Se atestă un nivel scăzut în instituțiile statului, iar în biserică la acest capitol rezultatul este că 9% au încredere. În partidele politice doar 12% din respondenți au încredere, 1/3 au încredere în CEC. 2/3 au afirmat că partidele politice nu trebuie să primească finanțare din bugetul de stat, 12% au spus că trebuie, 19% nu au dat răspuns. 12% sunt de părere că alegerile se fac pentru a schimba reprezentanții puterii care nu îndeplinesc promisiunile, 45% spun că – cetățenii pot face parțial acest lucru. ¾ sunt pentru majorarea numărului de secții peste hotare”, a declarat sociologul.

„Aproape 9 din 10 respondenți sunt de părere că trebuie aplicate pedepse pentru cumpărarea voturilor. 54% sunt pentru menținerea mandatului Parlamentului de 4 ani. Pentru modificarea listei concurenților electorali 39% sunt pentru. 58% din respondenți au menționat că dacă ar exista posibilitatea de a vota prin internet, ar alege această opțiune, 31% că nu ar vota, 10% nu au răspuns. 40% sunt de părere că nu au fost întreprinse măsurile necesare pentru a reprezenta o femeie în circumscripție, 20% sunt împotriva și 1/3 nu au răspuns. 55% din respondenți spun că nu au fost destule consultări publice pe marginea acestui subiect, 27% nu știu. 79% spun că sunt de acord pentru micșorarea numărului de deputați în Parlament, 13% au răspuns negativ, 14% nu și-au format opiniile. ¾ consideră că trebuie să existe o lege care ar face ca deputatul să renunțe la mandat dacă vrea să plece în alt partid”, a mai spus Victor Mocanu.

Amintim că pe data de 24 februrie 2019, în aceeași zi cu alegerile parlamentare în Moldova se va desfășura un referendum național prin care se va cere opinia cetățenilor dacă sunt pro sau contra micșorării numărului de deputați în Parlament de la 101 la 61. Propunerea dată a fost făcuă recent de liderul PDM, Vlad Plahotniuc.

loading...

Comments are closed.